100km Alergați pentru Spitalul din Craiova

Mihai Voinea 100km Spitalul din Craiova

Pe 14 octombrie am scris pe Facebook că voi alerga 100km pentru a atrage atenția asupra situației din Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova. Parcurgerea unei astfel de distanțe era o dorință mai veche a mea, pornind de la o idee din 2013, când am alergat primul maraton. Mi-am zis că dacă tot alerg, să o fac pentru o cauză nobilă. Cu alte cuvinte, pe 18 octombrie 2015 am alergat 102km din Vidin, Bulgaria, până în fața insituției cu pricina, un prim pas în campania de strângere de fonduri pentru Spitalul nr. 1 din Craiova

Postarea de pe Facebook a devenit rapid virală, cu sute de like-uri și share-uri, o reacție la care chiar nu mă așteptam. Știrea a apărut în Adevărul și în alte câteva ziare online locale. La 24 de ore de la anunțul respectiv eram deja 3 alergători și 4 bicicliști (printre care și prietena mea, singura fată). Au fost voci care mi-au spus că sunt nebun, dar am luat-o ca pe un compliment 🙂

Scriu acest text pentru că pe 15 noiembrie începe campania de strângere de fonduri pe care am menționat-o mai sus. Am alergat pentru a atrage atenția asupra situației crunte cu care se confruntă, pe rând, medicii, personalul auxiliar, pacienții și aparținătorii în Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova. Nu are sens să intru în detalii, cu toți știm despre neoplasmul sistemului medical românesc, o plagă ce ne afectează pe toți locuitorii din România.

În ce constă campania?

Donații care se vor face pe site-ul sprijina.ro (cu cardul) și care vor merge direct către renovarea unor saloane din cadrul spitalului (eventual a unei întregi secții). Mihai Jitianu, cel care a venit cu ideea acestei campanii, donează 10.000 lei pentru această cauză în felul următor: 1 leu pentru fiecare kilometru alergat.

Încă din momentul în care am decis să alerg 100km pentru cauza aceasta, s-au anunțat și alți sportivi care au făcut același lucru. Bogdan Chiorean a alergat 200km în aceeași zi, un alt biciclist (nu am reținut numele) a pedalat 150km. Per total, o mână de oameni am alergat pe 18 octombrie peste 600km pentru a sprijini această cauză. Și tu poți face același lucru, iar pentru fiecare kilometru alergat Mihai Jitianu va dona 1 leu/km în limita a 10.000 lei.

Oricine poate dona pentru cauză, suma minimă fiind de 10 lei. 

Eu, Dragoș Voinea și Enio Ilinoiu am alergat cursa aceasta, fiind ajutați de Cătălina Dinu, Teo Dumitru, Alexandru Talpoși și Delcea Cosmin.

Vă mulțumesc tuturor încă o dată, din suflet.

Cum a fost cursa?

Deși aveam sub centură 3 long-run-uri în ultimele 6 săptămâni înainte de cursă: 35km la începutul lui septembrie, ultra-ul de 64km pe Transfăgărășan din cadrul Transmaraton și maratonul de la București (42.2km), cei 100km mi s-au părut extrem de dificil de parcurs.

Somnul a fost factorul cel mai important care mi-a scăzut din performanță, alături de încălțămintea de alergare. Am plecat la 01:30 din Craiova pentru a fi gata de plecare la ora 04:00 din Vidin, Bulgaria, astfel că nu am prins decât vreo 3 ore de somn. Îl trimisesem pe tata să ducă bicicletele în timpul zilei și aveam să ne întâlnim cu un tip care să le ducă la graniță, undeva aproape de Calafat.

Una peste alta, în jur de ora 03:30 eram la graniță și ne-am dat seama că nu putem trece cu bicicletele. Mașina care le adusese nu avea toate actele în regulă. Am improvizat, așa că am pornit noi spre Vidin, urmând să facem 8km dus și 8km înapoi, echivalentul celor 16 de la Vidin la graniță. Am făcut 9 și un pic, numărul total de kilometri ajungând la 102,5 în fața spitalului din Craiova.

Mihai Voinea, Dragos Voinea, Catalina Dinu, Teo Dumitru, Enio Ilinoiu, Alex Talposi
La vama Calafat

Am plecat la 04:09 de la vamă, blindați cu rucsace cu mâncare, apă, suplimente și cam tot ce am fi avut nevoie într-o astfel de cursă. Inclusiv tricouri cu cauza pe care o susțineam. Totul bine în primii kilometri, podul dintre cele două state membre ale UE este EXTREM de bine luminat, astfel că nu am folosit frontalele deloc în primele 50 minute. La un momentan filmul s-a tăiat brusc. Bicicliștii erau în spate, iar noi alergătorii ne-am lovit de cruntul întuneric de pe câmpurile din Bulgaria. Am întors după vreo 9km. Pot spune că primele 2-3 ore au trecut foarte repede, nici nu ne-am dat seama când eram înapoi în România, cu doar ~84km de parcurs.

Mihai Voinea, Dragos Voinea si Enio Ilinoiu la granita cu Bulgaria
Pe podul dintre Bulgaria și România. Da, bulgarii au 140km/h limita de viteză pe autostradă.

Un tip din echipa de suport a pierdut o piuliță de la pedală, motiv pentru care bunul meu prieten, Teo Dumitru, a rămas să îl ajute. Ne-au prins din urmă după 8 ore și după mult chin de ambele părți. Pe de-o parte, noi duceam lipsă de oameni care să ne care rucsacele, pe de altă parte cei doi bicicliști rămași în urmă luptau erau contra timp și trebuiau să rezolve problema urgent.

Traseul nu a fost tehnic, dar a fost dificil prin prisma mașinilor și tirurilor care treceau pe lângă noi cu viteză mare. Drumul era îngust, șoferi neatenți. Timp de vreo 35km doar prietena mea a fost pe bicicletă cu noi, la un moment dat am preluat eu rucsacul pentru că devenise prea greu pentru ea. Am avut probleme cu apa, pentru că nu erau magazine de unde să cumperi ceva (satele se aflau chiar și la 20-25km distanță). Am avut probleme cu mâncarea. Nu am avut echipă de suport cu mașină decât pe ultimii kilometri.

Să zicem că prima parte a cursei a fost de 42km. Un maraton. A fost lejer, în sensul că aveam energie, nu se accidentase nimeni și totul a mers bine. Ceva grav s-a întâmplat atunci, pentru că eu purtam încălțăminte de alergare complet nouă (știu regula – nothing new on race day, dar nu sunt chiar omul care acceptă ceva fără a testa) și m-am accidentat. Mi-am pus singur diagnosticul (tendinită iliotibială). A fost o combinație de lipsă de nutrienți potriviți, încălțăminte și efort prea mare.

Alergând pe un drum europeanAm mers pe jos vreo 10km. Chiar și așa, durerea devenea din ce în ce mai mare. Moralul era la pământ. Nu cred că am mai trecut prin atât de multe stări în vreo cursă de alergare în viața mea. M-am gândit să abandonez. Pe la kilometrul 52 a venit Alex Talposi (luase o pauză) cu mașina să ne aducă diverse și mi-a sugerat să merg cu el să îmi revin. Am refuzat politicos și am plecat singur în față, după ce am luat un antiinflamator. Nu puteam să îi încetinesc pe restul, chiar dacă eram toți pentru unul și unul pentru toți. În capul meu se dădea o bătălie incredibilă, un mix de dezamăgire amară, lipsă de motivație (mai aveam încă atât de alergat), durere fizică, incertitudine. Un amalgam complet de emoții. Am mers singur 1 kilometru, să îmi limpezesc gândurile.

Nu alergam pentru mine, alergam pentru o cauză, ceva mult mai mare decât mine. Oamenii se bazau pe mine că voi termina cursa aia. E un sentiment suprem să știi că faci un lucru pentru a ajuta alți oameni. E nobil. Cred că asta mi-a dat putere.

Întotdeauna apare starea aia de descurajare la un moment dat. Trebuie să strângi din dinți și să mergi mai departe. Confortul e un compromis. 

Am început să alerg din nou. Încet, câte un pas în fața celuilalt.

Următorii 20-30 kilometri au fost din ce în ce mai grei. Fratele meu s-a oprit după 81 kilometri, cu hipoglicemie. Nu mai putea să mănânce, astfel că la un moment dat corpul a zis stop și i-am sugerat să se urce în mașină să își revină. Eroare de logistică, să zicem că nu am avut nici suplimentele necesare la noi. Cert e că a mai alergat 8-9 km pe final, când și-a revenit. Pentru cei 19 ani ai săi, e un lucru incredibil ce a făcut. Felicitări, omule!

Pe la kilometrul 84 eram cu toții pe traseu, ”pe ultima sută de metri”, unii mai obosiți ca alții, înaintând spre Spitalul Clinic Județean de Urgență din Craiova, când am primit un telefon de la Dragoș, fratele meu:

Mihai, un grup de vreo 20 de alergători din Craiova Running Club și Slatina Running se îndreaptă spre voi dinspre Podari!

A fost cea mai bună veste pe care am primit-o în ziua aia. Vă mulțumesc, oameni buni! Și nu cred că doar eu.

Ultimii 18km dintr-o cursă de 102.5km i-am alergat fără oprire, pentru că am avut un sprijin incredibil. Ne-am întâlnit cu colegii alergători și atmosfera s-a mai destins.

Alergatori in Podari

Cu siguranță această cursă nu ar fi fost atât de grea dacă nu m-aș fi accidentat. E teribil să simți că poți, dar o mică parte a corpului să nu îți mai permită să continui.

Am terminat cursa toți trei alergătorii, împreună cu bicicliștii, chiar în fața Unității de Primire Urgențe din fața Spitalului nr. 1 din Craiova. Alături de noi au fost alți alergători și câteva zeci de oameni ne așteptau acolo. A fost o primire foarte călduroasă, fantastică, la care nu mă așteptam. Magic, pot spune.

Timp final: 15 ore 55 minute.

Ca să închei cum se cuvine partea ”tehnică” a articolului, cursa asta o văd ca un antrenament, un long run, pentru una de 500km. Viața e o călătorie în care trebuie să îți fixezi obiective care te sperie, iar lupta de a ajunge la destinație este partea cea mai frumoasă. Nu există niciodată finalitate, trebuie doar să continui să fii proactiv, în mișcare. Asta e frumusețea vieții.

Scopul a fost atins, sudoare a curs pentru o cauză nobilă, acum nu rămâne decât să donăm.

Să facem cu adevărat o schimbare.

În fața Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, după 102,5 km
În fața Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, după 102,5 km
În fața Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, după 102,5 km
Undeva, pe drum

 

La start
La start
Alergand
Alergand

 

Un biciclist
Un biciclist

 Posibilul întreabă Imposibilul: “Unde stai?” Imposibilul răspunde: “În visurile slăbănogilor”.

4 Comments

  1. Felicitariiiiiiiiii !!!!!! Felicitari MIHAI !!! Am vazut campania pe Facebook si am avut emotii pentru tine. Mi-a parut rau ca nu am avut curajul sa vin la Finish sa te felicit. Am incercat sa promovez evenimentul in randul colegilor mei de la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Craiova si desi este tartiv mi se pare corect sa stii ca te bucuri de aprecierea lor, iar actiunea umanitara la care participi tu, prietenii si colaboratorii tai merita toata stima societatii civile din Oltenia si nu numai. Iti doresc succes in continuare si sper ca exemplul vostru sa mobilizeze cat mai multi cetateni de buna credinta. Sunteti un exemplu pentru generatia voastra. pentru generatia mea si meritati pe deplin toata admiratia.

  2. Bravo Mihai! Vointa ta a fost remarcabila si ai facut o fapta admirabila! Sper cat mai multi oameni sa se inspire din ce ai realizat si romanii sa devina mai uniti si mai solidari. Personal voi pedala si eu cel putin 500km pt. aceasta cauza nobila!

    cu prietenie,
    Claudiu

Submit a comment