Ce am mai făcut – Training of Trainers

Am promis că voi scrie săptămânal despre subiecte fierbinți de educație medicală. Cu regretul de rigoare, am fost presat de prea multe după sesiune ca să pot face asta și nu vreau să umplu locul acesta de bălării scrise ca să fie.

Am scris – ca parte a jobului meu de freelancer, am alergat, am învățat, am citit, am investit, am fost la sală și am făcut cam tot ce se poate pentru a evolua pe plan personal. Uneori chiar îmi strigă muza că nu am timp suficient pentru ea.

Probabil cea mai importantă chestie pe care am făcut-o în ultimul timp e participarea la Training of Trainers. Cu alte cuvinte, am devenit trainer acreditat CNFPA (Comisia Națională de Formare Profesională a Adulților). Îi mulțumesc lui Zeineb pentru asta.

Recunosc, am făcut asta inițial pentru a-mi îmbunătăți skill-ul de vorbit în public, însă am dat peste niște oameni super de treabă și oricât aș crede că training-urile nu mă vor ajuta în viața de medic, cu siguranță o vor face.

Ca idee, mereu am avut o pasiune pentru a excela la vorbitul în public, un subiect fierbinte care mă fascina, mă entuziasma și mă înspăimânta în același timp. Oricine ar trebui să știe public speaking, e un must-have al oamenilor de succes. Modul în care îți gestionezi emoțiile în fața a zeci, sute de oameni e o abilitate care se învață greu, în timp.

Bineînțeles, un training implică mai mult de atât. Nu e o prezentare, e o interacțiune.

Pentru că în 2014 încă mai există oameni care mă întreabă ce e aia training, am să explic pe scurt ce înseamnă.

Conceptul de training

TRAINING s. n. Antrenament, pregătire. [Pr.: tréĭning] — Cuv. engl.

Training-ul este o strategie excelentă de îmbunătățire a performanței profesionale/individuale. Dezvoltarea și educația oamenilor din orice societate include, pe lângă școala clasică, formală, conceptul de training, un model de educație non-formală cu extrem de multe beneficii.

Un training ajută la dezvoltarea personală, dezvoltarea carierei, dezvoltarea organizațională.

Definițiile date conceptului de “training” sunt incredibil de variate. După mine, training-ul este un proces sistematic de dobândire de noi cunoștințe, abilități și atitudini.

Pentru a înțelege mai bine termenul și a vedea unde se încadrează în dezvoltarea individului, este necesar să fac corelația între dezvoltare și educație. Educația prin training este ca cireașa de pe tort. Este ca tencuiala unei case. Trebuie să ai o oarecare bază ca să vii la un training. Spun asta pentru că sunt fel și fel de oameni, tipologii de toate felurile. Ca să vii la un training trebuie să fii interesat într-o oarecare măsură de dezvoltarea ta ca individ, pe lângă alte activități inutile care îți ocupă intens timpul.

Pe curând.

Sursă foto

 

Submit a comment