Ce pot spune dupa primii 100km alergati

Prin ianuarie nu mă gândeam că voi alerga în nici 2 luni 100km. Abia undeva pe la sfârșitul lunii respective mi-a venit ideea de a-mi face un plan de antrenament pentru un scop pe care mi l-am fixat. Toate astea după o căutare prostească pe Google.

Nu am fost alergător până acum. Prima dată când am ieșit la alergat de unul singur a fost undeva prin primăvara lui 2010 când abia alergam 1.5km, iar aceia cu o mică oprire. Apoi am alergat înainte de bac și admiterea la medicină în vara lui 2010. Mă motiva într-un fel, mă simțeam altfel. Apoi au urmat sesiuni de maxim o lună cu 3-4 alergări ușoare în restul anilor.

În octombrie 2012 mi-am fixat un scop și am făcut un plan de antrenament peASICS după ce citisem la Adrian Soare pe blog povestea maratonului din octombrie. Țelul era să ajung la 10km fără oprire, într-o singură alergare. Am fost foarte entuziasmat, eram sigur că pot să o fac și o să reușesc. Îmi și imaginam cum mă voi simți la final.

Realitatea a fost total alta. La sfârșitul primei alergări de 4 km mi-am dat duhul. La propriu. Și m-am lăsat. M-am mințit singur că pot și am dat vina pe frigul de început de noiembrie. Poate și din cauză că am alergat în cerc și m-am plictisit. Asta a fost prima lecție învățată. Să nu alerg aceeași rută de prea multe ori și să o fac în locații random, dar NEAPĂRAT să nu fie ceva repetitiv. De exemplu, ture de stadion.

În ianuarie am reînceput sesiunea de alergare pentru că începea sesiunea cealaltă, de la facultate și aveam nevoie de supermotivație. Am alergat ceva mai mult, am încercat să îmi bat recordurile. Deja alergam 2-3km fără oprire, destul de repede. Apoi, în timpul sesiunii am căutat ceva pe Google. Și atunci s-a schimbat tot.

Mi-am pus în plan să alerg un semi-maraton. Cel mai apropiat. Semi-maratonulInternațional de la București de pe 19 mai.

Cu programul destul de încărcat pe care îl am, dar și cu condiția mea fizică de atunci era ceva aproape imposibil pentru mine. Am ales, în schimb, să îmi fac programul de antrenament și indiferent de cum m-aș fi simțit sau ce vreme ar fi afară, să alerg cursa pe care o am bifată în calendar în program. Am alergat puțin peste 100km până acum, mai am aproape 300km de alergare până atunci. Nu știu ce se va întampla. Cert este că nu mă voi opri dacă mă vor durea picioarele, abdomenul, capul sau îmi va fi foame. Nu voi da înapoi pentru nimic. Vreau să îl termin. Mă va schimba într-un fel lupta asta.

Ce am învățat după 100 km?

Am simțit pe pielea mea ce înseamnă vorba Poți face orice dacă ai voință.

Senzația de după o alergare e absolut GENIALĂ.

Cei mai grei km sunt primii 3km, indiferent că ai de alergat 12, 7 sau 3km.

Alergarea lungă nu depinde de forța fizică a mușchilor membrelor inferioare. Suntem bipezi și avem mușchi masivi în partea inferioară a corpului tocmai pentru că suntem făcuți pentru a alerga. Alergarea lungă constă în plămâni și voință. Prima mea încercare de alergare de 3.2km s-a încheiat cu o urcare ușoară constantă de vreo 800m. Abia am reușit să o termin, la 2.98km. Nu mai puteam respira. Nu am terminat cursa, dar eram satisfăcut că am urcat. La final m-am pus în fund pe bordură și m-am dezbrăcat în tricou. Erau – câteva grade Celsius și mie îmi era cald.

După vreo 50-60km alergați, dacă nu fumezi și te ții de treabă capacitatea pulmonară totală crește și caută maximul. Sau măcar e într-o formă excelentă și asta nu mai e o problemă la alergări. Mai mult nu pot spune, nu sunt fumător activ.

Am simțit durere, epuizare, crampe, foame, satisfacție, plăcere. Mi-a venit să vomit. Am simțit cum îmi ardeau gambele la urcări și am simțit că nu mai puteam respira. Am simțit că zbor și am simțit că pot face orice. M-am simțit supraom. La un moment dat nu mă mai puteam opri dupa 6km alergați. Dar la polul opus, uneori am simțit durere în spate, crampe în stomac, dureri musculare care mă forțau să mă opresc. Chiar după 2km. Însă nu am făcut-o.

Aș alerga de 100 de ori mai mult în frig, la 5 grade Celsius, decât la 25.

Aș alerga de 100 de ori mai mult pe ploaie, în loc de vânt.

Pietonii sunt în general foarte proști și necivilizați și au impresia ca trotuarul e al lor.

Oamenii se uită dubios la tine când treci pe lângă ei mort de transpirat și respirând amplu și rar.

E mult mai greu să te ridici de pe canapea sau din pat ca să alergi decât alergarea în sine. Sunt zona de confort și homeostazia care te omoară dacă vrei să faci o schimbare.

Cel mai bun timp îl scoți când decizii apasă pe umerii tăi și ieși la o alergare să îți cureți gândurile. Sau când suferi un eșec major. Sau după ce aproape pici un examen.

Alergatul te motivează, te face să vrei mai mult și să fii mai bun.

Alergatul îți îmbunătățește considerabil imunitatea.

Melodiile din căști sunt un fel de semi-combustibil. Daca îmi pun muzica potrivită la secțiunea powersongs și apăs pentru un powersong în ultimii 250m zbor. La propriu.

Nu am slăbit deloc. Am dat jos din ministratul de grăsime de pe ultimele 2 pătrățele de jos. Asta e tot. Fiind ectomorf, am mâncat ca africanii din savană când primesc hrană.

 

Submit a comment