Conceptul de mascul alfa – cine are realitatea cea mai puternica

Cel care pleacă de la ideea de a câștiga mereu, va sfârși prin a fi învins.

 

Acum ceva timp am participat la un workshop pe public speaking organizat de AIESEC.  Foarte tare experiența, am întâlnit oameni mișto.

În scenariul workshopului, la  partea de control al audienței, a apărut un tip pe la vreo 40 de ani, pe care inițial nu îl observase nimeni în sală.

Pur și simplu, după ce fiecare ne-am ținut prezentările, omul s-a ridicat și a început să ne explice cam care fuseseră greșelile majore făcute de participanți. Asta după ce și-a cerut scuze că se implică și ne-a cerut permisiunea să urce pe scenă.

Era demențial.

Omul ăsta era profesionist, își câștiga pâinea din prezentări și vânzări, era expert în controlul audienței, avea cereri de la multinaționale, știa body language, știa ce să facă și când să facă. Rar vezi așa ceva live, explicat în detaliu.

Ca să mă mențin pe subiect, eu personal am stat și l-am analizat, i-am descompus acțiunile, l-am urmărit atent. Imi place să analizez oamenii de la care am ce învăța.

Omul era un maniac al cadrelor. Aici cred că era puțin exagerat. Vroia să fie dominant în absolut orice situație. Gândea în coduri, ca să zic așa, pentru el lumea era un matrix. Dar avea rezultate.

 

Unde vreau să ajung?

 

De ceva timp s-a dezvoltat peste tot conceptul de alfa. Toți vor să fie alfa. Puțini sunt cei care înțeleg adevărata natură a cuvântului. Odată cu dezvoltarea masivă a internetului, avem posibilitatea de a citi, învăța și de a pune în aplicare. Peste tot vei găsi definiții diferite, unele greșite.

Întâi vreau să explic ce înseamnă un cadru (frame) și care e treaba cu realitatea. E ca în scenele de teatru. E vorba de cel care își joacă cel mai bine partea și influențează scenele rămânând alfa. Are un punct de vedere și imprimă altora ceea ce posedă fără să le ceară voie.

Revenind, acest concept alfa, ca și dezvoltarea personală de altfel, ține de inner game – interiorul tău, psihicul tău. Alfa e cel care are realitatea cea mai puternică.

Când două realități se ciocnesc, cea mai puternică o atrage pe cealaltă. Există o reacție oricând se întâlnesc două personalități, și ambele sunt transformate. Nu mai știu cine a zis asta. Dar se mulează perfect pe ideea mea.

 

Conceptul de alfa

 

Într-un grup, alfa nu e cel care țipă cel mai tare. Nu e cel care se dă în spectacol. Nu e cel care sare la bătaie că s-a dat unul la prietena lui. Nu e cel care nu se poate controla. E cel care vrea binele grupului și e calm, iar când se implică preia realitatea celor care fac zgomot. E cel care are coloană vertebrală.

Tipul alfa are un punct de vedere atât de puternic încât oamenii sunt atrași în realitatea lui. Tot ceea ce face se reflectă de undeva dinăuntrul lui și are un set de reguli pe care cei care sunt în jurul lui tind să îl respecte. El se tratează cu respect și integritate și nu acceptă lipsa de respect. De fapt, chiar o pedepsește.

Tipul ăsta e carismatic.

Dar oamenii nu știu să explice ceva ce e intangibil, așa că spun că o persoană are “carismă”. Dacă stai să analizezi puțin oamenii respectivi vei observa că ei au un lucru în comun. Punctul de vedere atât de puternic imprimat. Cu alte cuvinte, sunt alfa.Carisma nu există.

 

Alfa e cel care rămăne flexibil în fața dorinței de victorie

 

Ca să fac o paralelă cu tipul de la începutul paragrafului, cred că cel mai bine e să fii conștient de noțiunea de matrix, să o ții pentru tine dar să nu devii obsedat de ea. Trebuie să nu devii un robot. În schimb, să fii natural. Am învățat asta după ce într-o perioadă devenisem obsedat și mă săturasem să analizez totul. Până mi-au intrat în reflex.

Nu trebuie să câștigi mereu. Uneori trebuie să îi dai drumul, și puterea vine tocmai din această decizie.

E ca în fotbal. O echipă nu trebuie să urmărească să câștige meci după meci. Ar obosi. Trebuie să fie flexibilă și să își plănuiască urcatul în clasament.

E o regulă nescrisă a bărbaților. Nu trebuie să te bați la nesfârșit și mai ales cu mai mulți deodată. Vei obosi.

Trebuie să fii ca valul mării. Uneori să fii calm și alteori să lovești cu putere stânca pe care o ai în față.

 

O lecție de viață învățată de la o broască

 

Citisem mai demult o poveste interesantă și apelez la tine să faci legătura cu ceea ce am scris mai sus.

În poveste era vorba despre mai multe broaște care decid să se ia la întrecere până în vâful unui munte. Cine ajunge primul sus, va câștiga.

O mulțime imensă s-a strâns în jurul lor. Nimeni nu credea că vor reuși. De fapt, credeau că nu aveau nici cea mai mică șansă să ajungă în vârf. Astfel că celelalte broaște au început să spună: “sunteți prea mici să ajungeți sus, nu veți reuși niciodată!”

Ghici ce?

Mulțimea a început să strige mai tare. Broaștele care urcau au început să se oprească, pe rând. Cu excepția uneia.

Mulțimea a început să strige și mai tare, chiar cu ură. Dar micuța broască a ajuns în vârf.

Știi de ce?

Era surdă.

 

Submit a comment