Cum a fost la Semi-Maratonul Bucuresti 2013

Deși scriu cu puțină întârziere din cauza programului încărcat, este musai să trasez câteva linii generale despre cum a fost la Petrom Bucharest International Half Marathon pe 19 mai.

Am ajuns la intrarea în București în 2 ore și 15 minute de la plecarea din Craiova, în dimineața zilei de 19 mai, mai exact pe la 06:50 în condițiile în care trebuia să îmi ridic kitul de participare între orele 07-08. Pe la 07:10 am fost în Piața Constituției. Fac mențiunile astea pentru că am greșit enorm cu organizarea plecării, lucru care s-a văzut direct în alergarea mea. M-am gândit că pot face față după 4-5 ore de somn, dar nu a fost așa. Vedeți mai jos de ce.

Ajuns în Piața Constituției, mi-am luat kitul, m-am echipat și m-am pus pe așteptat până la startul oficial împreună cu companionii de călătorie. Între timp am cumpărat un gel energizant, un isotonic și mi-am făcut încălzirea fără niciun stres.

Țin să menționez, înainte să continui, că organizarea evenimentului a fost ireproșabilă. Ținând cont de faptul că a fost primul meu semimaraton și nu știam exact despre ce era vorba, nu mă așteptam să găsesc așa ceva în România. Mi-a plăcut. O să mă întorc.

M-am așezat în coridorul aferent timpului meu anterior, adică niciunul, pe la 09:15. Ca să fiu mai explicit, alergătorii au fost așezați în funcție de timpul obținut la alte evenimente, campionii fiind mereu primii. Am fost în prima linie din sectorul meu când s-a dat startul, am văzut mai apoi pe filmări că în alea 15 minute în spatele meu au fost poate chiar peste 1000 de oameni. Mă bucur m-am dus devreme și am stat în față și nu a trebuit să alerg 500m până la start, ci doar 80.

Am depășit tot ce am putut în primii 2 km, ba chiar am intrat pe sensul opus la un moment dat. Îmbulzeală mare, aproape ne călcam în picioare. După vreo 3-4km eram deja pe Calea Unirii și intrasem în ritmul cu care hotărâsem să alerg – 4:55min/km. Primii 8 km au fost marfă. Mai exact, până după ce am trecut de Arena Națională. Auzeam în căști un timp de 4:53min/km, ceea ce era magnifico. Eram chiar sub timpul stabilit.

După 8km am început să simt din ce în ce mai tare căldura, cred că termometrele depăsiseră 30 grade. Hotărâsem să iau gelul energizant la km 12 ca să mă ducă pe ultimii 9km. Mi-am luat doar unul pentru că nu știam ce efecte are – sau dacă are, măcar, vreunul. Jumătatea de isotonic era deja mai caldă ca un ceai pe aragaz. Până la km 12 am avut un timp de 4:55min/km, conform aplicației de pe telefon. Magnifico, din nou.

Atunci a fost momentul în care am început să simt că rezervele de energie sunt pe terminate. Faptul că dormisem doar 4 ore jumătate în seara dinainte a început să se vadă. În același timp am observat că telefonul meu arăta că alergasem cu vreo 300m mai mult decât distanța oficială. Ceva nu era în regulă.

Pe la km 13-14 în Piața Constituției unde îl plasasem pe fratele meu am primit o sticlă cu apă mai rece decât cele de la punctele de hidratare. Am luat-o imediat, mi-am turnat jumătate în cap și restul am băut-o. Eram epuizat. Temperatura era undeva pe la 30 grade și cam toată distanța până atunci o parcursesem în soare. Mereu m-am ferit de soare la ultimele antrenamente, iar organismul meu era obișnuit cu frigul din timpul iernii. A fost o lecție învățată.

semimaraton 2013 bucuresti

Înainte de start și imediat după finish

Atunci a început teroarea. Alergasem de vreo 5-6 ori distanțe de 17-18km și chiar terminasem neoficial semimaratonul la antrenamente. Nu mi-am făcut probleme nici măcar o secundă că voi simți oboseala așa de tare sau că voi avea vreo problemă în timpul alergării. Simțeam pașii din ce în ce mai grei. Când am văzut urcarea de pe Calea Victoriei era să fac infarct. Am avut un șoc. Uitasem că mai e o urcare iar eu eram practic epuizat. Am încetinit făcând câțiva pași ca să îmi relaxez mușchii care ardeau și am început din nou să alerg. Când m-am antrenat am inclus mereu intenționat terenuri denivelate și urcări ca să pot face față la orice drum mi-ar apărea în cale. Asta s-a văzut, deși nu mă așteptam. Am tras tare și în timp ce urcam telefonul arăta în jur de 4:30min/km.

După km 16-17 mi se părea că nu se mai termină. Pierdusem pacemakerul de 1h 45 min și ultimul gram de energie din mine dispăruse sau cel puțin așa mi se părea, deși avusesem grijă la alimentație și inclusesem foarte mulți carbohidrați în zilele anterioare. Au fost lipsa somnului și căldura care și-au scos colții. Pe la km 18 am depășit un tip cu părul alb, cu șapcă, care cred că avea în jur de 60 de ani. S-a ținut de mine vreo 200m. A fost momentul în care m-am simțit prost, ca om de 21 de ani ce alergam cot la cot cu un sextagenar. Atunci am început să alerg mai tare și să îmi tot spun că pot. Îmi imaginam cum soldații, pe vremuri, mergeau zeci de km cu zeci de kg de fier pe ei și nu se opreau.

Când am auzit beep-ul de la km 19 și un pic mi-am dat seama că am trecut prin ultimul checkpoint și practic am explodat. Nu m-am mai uitat la telefon să văd cu ce viteza alergam pentru că oricum scosesem și căștile și mă uitam drept în față. La km 20 am luat din zbor o apă din punctul de hidratare, o apă care se încălzise destul în ultimele 2-3 ore, dar nu mi-a păsat. Am băut-o jumătate și am aruncat-o. În dreapta am văzut un tip care nu se mai putea ține pe picioare, ajutat de 3 oameni să urce în ambulanță. Am înghițit în sec. După vreo 100m m-am apropiat de un tip care mergea. Când m-a simțit a început să alerge. Ultimul km l-am alergat doar cu privirea în față, făcând pași cât mai mari, pe lângă câțiva alergători de pe trotuar care aveau deja medaliile la gât.

Pe ultimele sute de metri era plin de oameni care aplaudau și încurajau. Eu vedeam decât finish-ul. Înainte să trec de km 21 și înainte să înceapă ultimii 97m, tipul oarecare din dreapta mea a început să sprinteze. Am sprintat și eu, l-am depășit și am trecut linia de sosire uitându-mă după ai mei, într-un timp oficial de 1h și 51 minute și 4 secunde, pe locul 273 la general. După ce m-am oprit am fost atât de amețit în primul minut încât parcă eram efectiv drogat. Două tipe m-au oprit să îmi scoată chipul de la șireturi care a înregistrat timpul și mi s-a pus medalia la gât. Eram deshidratat și obosit, dar tot efortul ăla meritase, simțeam că muncisem pentru ceva. Senzația aia de după o alergare din asta e absolut genială. Am obținut o condiție fizică formidabilă și, cel mai important, disciplină. Mi-a plăcut experiența asta. Cred că în toamnă alerg maratonul întreg.

Epopeea semimaraton care ține de aproape 4 luni e oficial încheiată. Cea mai importantă lecție pe care am învățat-o e cea a odihnei. Nu aș fi simțit oboseala așa tare dacă aș fi dormit cum trebuie, eventual în București cu o seară înainte. La fel, de acum încolo trebuie să alerg și pe căldură.

Telefonul meu a scos un timp total de 1h 46min 48 sec pentru semimaraton și o distanță totală alergată de 21.71km în 1h 49min. Cu 500m peste. Ceva chiar a fost în neregulă.

mediale semimaraton

 

Submit a comment