Hemoragia de timp

Spuneam acum câțiva ani buni, înainte să intru la medicină, tot pe blog, că ziua ar trebui să aibă 36 ore pentru mine. Mă fascinează și obsedează timpul, încerc să “înghesui” cât mai multe lucruri într-o zi normală și întotdeauna spun că nu am timp. Caut întotdeauna să fiu cât mai productiv.

Mi-a luat un an (1 an) plin de planificări peste planificări ca să îmi dau seama că am suferit o hemoragie masivă… de timp. 

Privind dintr-o altă perspectivă, am acumulat extrem de multe, de la succese pe plan profesional, până la alte obiective pe care le-am fixat și le-am atins, unul după altul. M-am transformat într-o mașinărie programată să atingă succesul cu orice preț.

Iar prețul plătit până acum a fost prea mare.

De fapt, asta e și ideea articolului.

Puteam să jonglez altfel. Puteam să fiu mai organizat. Puteam să am alte priorități.

Din cauza asta scriu. Pentru că vreau să știi că toate rezultatele obținute de tine sunt zero (0) dacă nu mai ai timp de oamenii apropiați.

Am să te rog o chestie. Citește articolul ăsta înainte să continui aici. E o poveste cu tâlc, pe care o aveam și eu pe blog, dar s-a șters când a fost spart serverul pe care e acest site.

*

Am momente în care analizez atent direcția în care se canalizează energia mea cel mai pregnant. Am momente de introspecție puternică în legătură cu deciziile trecute, prezente și viitoare, în special când alerg distanțe lungi (peste 20km). Pentru mine, momentele alea în care vorbesc cu mine sunt aur. Mă ajută să mă cunosc mai bine. Inclusiv articolul ăsta este introspecție acută.

Astăzi scriu despre un lucru pe care l-am învățat pe pielea mea și este mai important decât orice pe lumea asta.

Timpul.

Happy Africans
Source: Flickr.com

Încep printr-o mică explicație a principiilor mele.

Cred în conceptul de bărbat alfa. De câțiva ani buni caut să excelez pe fiecare plan al vieții mele: sănătate, iubire, social, carieră, bani, spiritualitate. Pentru asta citesc zilnic despre cum să fiu mai bun și aplic.

Toate astea necesită muncă titanică în momentul în care te înhami la așa ceva, muncă răpitoare de timp.

Ca să fiu concret, facultatea și spitalul full-time, sala de forță, maratoanele, dezvoltarea unui site, job-ul de freelancer full-time mi-au furat din timpul full-time pe care ar fi trebuit să îl petrec cu oamenii apropiați. A fost o arie pe care am neglijat-o cronic.

Dintre toate astea, job-ul de freelancer a fost unul pentru care am transformat toate clipele mele libere în timp vândut.

Am fost un egoist neeficient.

Dar am învățat o lecție puternică.

Subliniez încă o dată, mi-a luat un an să îmi dau seama de această hemoragie de timp.

Mergând mai departe în redactarea acestui articol, mi-a sărit gândul la ideea de carpe diem, temelia generației noastre, atât de bine marketată pe toate canalele de comunicare. Însă aici avem o mare problemă.

Noi nu trăim momentul. Nu trăim nimic.

90% din populație e un Sisif care își vinde timpul, de la tanti care stă la ghișeu la poștă, până la orice director de multinațională. Sunt foarte puțini cei care fac ceva din pasiune, nu doar pentru bani, restul își vând timpul ca să beneficieze de câteva clipe “de timp” așa cum vor ei.

Revenind la carpe diem, clipele pe care le trăim sunt străine una de alta în secolul ăsta. Trăim o eră în care aruncăm totul și o luăm mereu de la zero, minut după minut. Însă timpul este singura resursă neregenerabilă și neînlocuibilă din lume. E vorba de viețile noastre care funcționează cu combustibilul ăsta, care se consumă la fiecare secundă. Banii se fac, întâlnirile se reprogramează, produsele se cumpără, reputația se repară. Dar fabrici de timp nu există. 

Iar noi nu “vedem” asta.

Suntem prea atenți la carieră, la “resurse” pentru shopping și călătorii în străinătate, suntem prea atenți la zgârietura de pe mașină, înjurăm la semafor, ținem evidența cheluielilor și a banilor câștigați, ne pasă de banale lucruri materiale, ne purtăm pică, dar suntem orbi când vine vorba de hemoragia de timp.

Publicitatea, tehnologia, oamenii, obiceiurile redundante și viciile fură masiv din această resursă prețioasă.

TU ești singurul responsabil să “calibrezi” această hemoragie.

Realizez acum de ce timpul este cea mai importantă, cea mai prețioasă și cea mai puternică resursă dintre toate. Îmi e rușine când mă gândesc că am vrăjit-o pe surioara mea de 7 ani un an întreg cu o plimbare în parc cu bicicletele, în condițiile în care aveam mereu duminici în care îmi găseam ceva de lucru chiar și până seara. Mă dusesem într-o extremă.

Pentru că eram obsedat de rezultate.

Îmi e rușine când mă gândesc câte plimbări și momente frumoase am ratat cu Cătălina din cauza obsesiei mele de a face totul într-un mod egoist și de a acumula cât mai multe.

La sfârșitul zilei nu râmâi decât tu și asta nu te încălzește cu nimic.

Realizez acum că cei care nu au timp sunt, de fapt, săraci. Eu am fost unul dintre ei.

Realizez că am pierdut 1 an dezvoltându-mă pe plan personal și profesional și făcând bani, dar asta a însemnat egoism masiv din partea mea.

Sunt un om al extremelor. Însă voi folosi timpul ca să devin un om al echilibrului.

Și acum… ca la Alcoolicii Anonimi:

Sunt Mihai, am 23 de ani și mă bucur enorm că am învățat pe pielea mea cât de importantă este această resursă numită timp.

Submit a comment