Jurnal de semimaraton – mai sunt 3 zile

327km alergați. 23827 calorii consumate. 49 de alergări. 13 săptămâni cu 3, uneori 4 alergări pe săptămână. N-am ratat niciuna din program, ba chiar am alergat în plus. Acesta e bilanțul din ultimele 3 luni. Duminică e semimaratonul de la București. Vreau să termin sub 1h 52 minute, actualul record neoficial.

După calculele mele, inclusiv după mersul la sala de forță, am pus 1kg. Dacă l-am pus și pe ăla e bine. Dar am mai multă energie ca oricând și sunt mai disciplinat decât am fost vreodată.

Am alergat pe oriunde. Prin parcuri, pe șosea, pe bulevard, prin centrul orașului, pe lângă Dunăre, prin pădure, pe străduțe pline de câini. M-au lătrat, am mers mai departe. Pot spune că m-am săturat însă de melodiile din playlist. Nu le mai suport și itunes e enervant. Am făcut update la Nike+ și nu îmi mai arată, cumulat, orele alergate, dar știu că săptămâna trecută erau în jur de 34 de ore.

Uneori trebuie să alergi și când nu ai chef

Cum spuneam și aici, până în februarie nu mă gândeam că voi alerga vreodată un semimaraton în două luni și jumătate de antrenament. Dacă îmi spuneai asta probabil îți ziceam că ești beat. Nu mă gândeam nici măcar că pot alerga 7km fără oprire. Eram varză. Abia dacă puteam alerga 2km. Multă lume mă întreabă cum am reușit. Am perseverat. Am alergat pe ploaie, pe vânt, pe ninsoare, chiar și fără chef, chiar și după ce veneam obosit de la sală sau facultate, uneori chiar și mahmur. Perseverența e mama succesului. Încă nu îmi vine să cred că o căutare prostească a avut consecințe atât de mari.

În februarie eram varză

Continuând, am dat peste cap programul de pe Asics. După ce mi-au personalizat planul și au prezis, atunci, în februarie, că eu nu pot termina semimaratonul mai devreme de 6 iunie 2013 la nivelul la care eram, am schimbat detaliile și mi-a ieșit cel mai devreme 22 mai 2013. Eu până acum m-am antrenat pentru un semimaraton de pe 22 mai 2013. Trebuia să îl termin în vreo 2h și 17 minute, cu un tempo de circa 6:30min/km. Trebuia să îl termin, acesta era scopul inițial. Am forțat mereu viteza și pe 6 mai, pentru prima dată după 3 luni, am primit notificare că alerg prea repede și pot adapta planul. Scopul actual prezis de ei acum este să alerg 21km cu 4.55min/km. Am coborât cam cu o jumătate de oră, de la 2h și 17 minute la 1h 44 minute.

Scopul contează

Dacă nu îmi făceam planul respectiv de antrenament, dacă nu aș fi alergat mereu cu un scop în minte, dacă nu mă gândeam mereu că durerea e temporară și succesul e iminent, nu aș fi reușit niciodată să alerg atât de mult. Poate că nu aș fi alergat nici 10km. Fără un scop ești un om mort în orice domeniu.

Încălțămintea potrivită poate face minuni. Primii 100 și ceva de kilometri i-am alergat în niște Adidas Gazelle pe care am ales să îi sacrific pentru că aveau talpa groasă, dar apoi a trebuit să îmi cumpăr adidași de alergat din cauza durerilor insuportabile la alergările de peste 7-10km. Nike Zoom Vomero3 se cheamă. Îi recomand.

Îmi amintesc toate alergările, dar cu pregnanță cele de pe lângă Dunăre și cele în care a plouat sau a nins. Îmi amintesc cât de mult transpiram pentru că alergam cu o geacă de ski pe mine, fiind cea mai subțire, confortabilă și singura care putea face față fulgilor sau stropilor de apă.

De ce alerg?

Acum urmează întrebarea: de ce am alergat? De ce alerg? Alerg pentru că am mai multă energie, pentru că mă simt mai bine și mai odihnit după o alergare, pentru că e sănătos, pentru că mă disciplinează, pentru că am un scop, pentru că îmi place și pentru că fac ceva diferit de marea majoritate a oamenilor. Atât de simplu e.

Concluzie? Te sfătuiesc să te apuci de alergat. Acum, după ce citești articolul ăsta. E cel mai tare lucru care mi s-a întamplat în 2013.

Mai sunt 3 zile.

Wish me luck!

 

Submit a comment