Lucrul pe care Socrate nu l-a aflat niciodată

În Grecia antică Socrate (469-399 d.Hr.) era foarte mult lăudat pentru înțelepciunea lui. Într-o zi, marele filozof s-a întâlnit întâmplător cu un prieten care alerga spre el agitat și care i-a spus:

“Socrate, știi ce-am auzit tocmai acum, despre unul dintre studenții tăi?”

“Stai o clipă,” îi replică Socrate. Înainte să-mi spui, aș vrea să treci printr-un mic test. Se numește Testul celor Trei.”

“Trei?”

“Așa este,” a continuat Socrate. “Înainte să îmi vorbești despre studentul meu, să stăm puțin și să testăm ce ai de gând să îmi spui. Primul test este cel al adevărului. Ești absolut sigur că ceea ce vrei să-mi spui este adevărat?”

“Nu,” spuse omul. “De fapt doar am auzit despre el.”

“E-n regulă,” zise Socrate. “Așadar, în realitate, tu nu știi dacă este adevărat sau nu. Acum să încercăm testul al doilea, testul binelui. Ceea ce vrei să îmi spui despre studentul meu este ceva de bine?”

“Nu, dimpotrivă…”

“Deci,” a continuat Socrate, “vrei să-mi ceva rău despre el, cu toate ca nu ești sigur că este adevărat?”

Omul a dat din umeri, puțin stânjenit. Socrate a continuat.

“Totuși mai poți trece testul, pentru că există a treia probă, filtrul folosinței. Ceea ce vrei să-mi spui despre studentul meu îmi este de folos?”

“Nu, nu chiar…”

“Ei bine,” a conchis Socrate, “dacă ceea ce vrei să-mi spui nu este nici adevărat, nici de bine, nici măcar de folos, atunci de ce să-mi mai spui?”

Omul era învins și s-a rușinat.

Și astfel Socrate nu a aflat niciodată că nevastă-sa îl înșela cu studentul respectiv.

Preluat de aici. Sursă poză

 

Submit a comment